AcasăȘtiriActualitateAlina Gorghiu: Paritatea de gen va fi atinsă în 40 de ani...

Alina Gorghiu: Paritatea de gen va fi atinsă în 40 de ani în ritmul actual

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat la Reuniunea Ministerială privind Femeile, Pacea și Securitatea că, în ritmul actual, paritatea de gen va fi atinsă abia peste 40 de ani. Această estimare se referă la toate domeniile, reprezentarea femeilor fiind și mai scăzută în sectorul de securitate.

„Trebuie să accelerăm eforturile de implementare a Agendei ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea”, a afirmat Gorghiu. Ea a menționat că România a adoptat recent a doua Strategie Națională pentru această agendă și Planul Național de Acțiune pentru următorii patru ani.

Ministrul a subliniat că protejarea femeilor refugiate din Ucraina este o prioritate, având în vedere că majoritatea celor peste 10 milioane de refugiați care au tranzitat România sunt femei, relatează g4media.ro.

Gorghiu a evidențiat rolul femeilor în sistemul de justiție din România: „Văd în fiecare zi lucrurile grozave pe care femeile le pot face în justiție. Suntem o majoritate sănătoasă.”

Ea a insistat asupra importanței prezenței femeilor în discuțiile despre crimele comise împotriva femeilor și copiilor, inclusiv violul folosit ca armă de război. „Nu-mi pot imagina cum am putea face asta fără femei la masă”, a declarat ministrul Justiției.