Biroul Electoral Central (BEC) a dat câștig de cauză PSD Sector 5 în disputa privind afișele electorale amplasate de AUR, care conțineau mesajul „George Simion – Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee!”. Decizia vine după ce inițial Biroul Electoral Sector 5 respinsese plângerea social-democraților, informează g4media.ro.
Motivul principal al deciziei BEC îl reprezintă faptul că AUR a încălcat legea electorală prin amplasarea mai multor afișe pe același panou electoral din Sectorul 5, contrar prevederilor care permit doar un singur afiș per candidat. În urma acestei constatări, BEC a dispus îndepărtarea imediată a afișelor contestate.
În plângerea inițială, PSD Sector 5 a acuzat că afișele AUR sunt defăimătoare și a cerut oprirea acestor practici pe care le consideră nelegale. Cu toate acestea, BEC nu a mai analizat caracterul potențial defăimător al sloganului, considerând suficient argumentul privind numărul excesiv de afișe amplasate.