AcasăȘtiriPoliticăCiucă îl laudă ironic pe Ciolacu pentru acceptarea propunerilor PNL

Ciucă îl laudă ironic pe Ciolacu pentru acceptarea propunerilor PNL

Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidat la președinția României, i-a transmis un mesaj ironic lui Marcel Ciolacu, în care apreciază că PSD acceptă toate propunerile liberalilor din ultima perioadă.

„Tot ce propune PNL de la o vreme încoace acceptă și PSD: Au fost de acord să păstreze plafonul actual pentru IMM-uri. Bravo! Au fost de acord să păstreze cota unică. Bravo! Au fost de acord că Ilie Bolojan este cel mai potrivit liberal pentru funcția de prim-ministru. Bravo!”, a scris Ciucă pe Facebook.

Liderul liberal a menționat însă că mai există o problemă nerezolvată – presupusul „blat PSD-AUR de a transfera voturi către Simion în turul 1″, relatează g4media.ro.

„Curaj, domnule Ciolacu, aveți toată autoritatea să opriți acest blat! Dacă nu faceți acest lucru, românii nu au niciun motiv să vă creadă nici în legătură cu Ilie Bolojan, nici în legătură cu cota unică, nici în legătură cu plafonul pentru IMM-uri”, a adăugat Ciucă.

Mesajul vine în contextul alegerilor prezidențiale programate pentru 24 noiembrie, unde Nicolae Ciucă este candidatul PNL, iar relațiile dintre PSD și PNL par să se tensioneze în ciuda colaborării din coaliția guvernamentală.