AcasăȘtiriȘtiri externeDonald Trump numește membri ai familiei în poziții diplomatice cheie

Donald Trump numește membri ai familiei în poziții diplomatice cheie

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat o serie de numiri în posturi diplomatice importante, majoritatea având legături directe cu familia sa. Pe rețeaua Truth, Trump a comunicat că Kimberly Guilfoyle, iubita fiului său cel mare, va deveni noul ambasador al SUA în Grecia.

În același timp, Trump a făcut și alte numiri cu caracter familial. Tatăl ginerelui Jared Kushner (soțul lui Ivanka Trump) va ocupa postul de ambasador la Paris, în timp ce tatăl lui Michael Boulos (soțul lui Tiffany Trump) va fi trimis în Orientul Mijlociu.

Pentru poziția de ambasador în Turcia, un aliat crucial NATO, Trump l-a desemnat pe Tom Barrack, un investitor imobiliar în vârstă de 77 de ani. În Mexic va fi trimis Ronald Johnson, fost ambasador în El Salvador în timpul primului mandat Trump și veteran CIA cu peste 20 de ani de experiență în serviciile secrete.

Conform g4media.ro, Trump a anunțat și numirea lui Andrew N. Ferguson în funcția de președinte al Comisiei Federale pentru Comerț. „Andrew are o experiență dovedită în confruntarea cu cenzura Big Tech și în protejarea libertății de exprimare în marea noastră țară”, a scris Trump pe Truth, menționând că Ferguson va putea începe lupta „în numele poporului american din prima zi a administrației mele.”

Guilfoyle, viitoarea ambasadoare în Grecia, are experiență politică anterioară, fiind fosta soție a lui Gavin Newsom, actualul guvernator al Californiei, cu care a fost căsătorită între 2001 și 2006.