În plină campanie prezidențială, Victor Ponta sare din nou în decor cu o declarație care pare mai degrabă desprinsă dintr-o telenovelă tensionată decât dintr-un discurs politic serios. Ținta? Nicușor Dan. Motivul? O cerere publică făcută de actualul primar general al Capitalei, care i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu desecretizarea hotărârii de guvern prin care, în 2014, guvernul Ponta a decis inundarea unor sate românești pentru a proteja Belgradul de inundații.
Răspunsul fostului premier a venit sub forma unui atac personal:„Eu iubesc oamenii – tu nici măcar pe copiii tăi.”O frază grea, spusă cu o ușurință care te face să te întrebi dacă nu cumva se confundă iubirea politică cu scenariul unui film prost.
Dar Ponta nu s-a oprit aici. A legat povestea de tragedia de la Colectiv, insinuând că:„Alții au luat puterea omorând oameni la ‘Colectiv’, și acum te susțin pe tine!”O acuzație directă, fără nuanțe, fără explicații, dar perfect ambalată pentru rețelele sociale și camerele de filmat. Într-o frază, Ponta face din Nicușor Dan moștenitorul unei conspirații care duce din inundații până în Clubul Colectiv, trecând prin toată durerea colectivă a unei tragedii naționale.
Și totuși, întrebarea rămâne: care este logica acestor declarații? Ce a vrut, de fapt, Victor Ponta să spună? Că iubirea pentru oameni se măsoară în decizii de guvern contestate, în acuzații nespuse la vremea lor sau în tăcerea din timpul crizei Colectiv? Sau că Nicușor Dan, un politician cunoscut pentru stilul său rece și calculat, ar fi vinovat de toate păcatele politice ale celor care l-au susținut?
Dar poate că, în stilul clasic al discursului „pasional” à la Ponta, nu contează logica. Contează efectul. Contează să pui o replică grea, care să doară. Chiar dacă nu aduce clarificări, chiar dacă nu aduce adevăr. Doar zgomot.
Și mai contează și contextul: Ponta e candidat. Din nou. Și într-o Românie în care scena politică arată tot mai mult ca o piesă de teatru jucată cu nervi și replici învățate prost, fiecare astfel de ieșire devine nu doar o gafă, ci o strategie. Una care mizează pe emoție, scandal și memorie scurtă.
În final, poate nu ne mai surprindem că un fost premier, un candidat cu trecut greu, preferă să joace cartea atacului personal în locul unei dezbateri reale. Dar întrebarea e alta: cât mai ține jocul ăsta și cine, până la urmă, mai crede în el?