Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a lansat un apel public către trei candidați la președinția României, cerându-le să găsească o soluție pentru a nu fragmenta voturile. Declarația a fost făcută duminică, în cadrul întâlnirii regionale a PNL de la Cluj, relatează g4media.ro.
„Ca român, fac un apel public către trei candidați importanți – domnul președinte Nicolae Ciucă, domnul Mircea Geoană și doamna Elena Lasconi – să găsească o soluție în al 11-lea ceas, în aceste zile să nu fragmentăm voturile pentru modernizarea României. Vă rog să vă gândiți că cei care nu se gândesc la istorie riscă niște greșeli și 2000 este destul de aproape și nu va mai conta cine va fi pe locul trei, patru sau cinci, România merită acest lucru”, a declarat Ilie Bolojan.
În discursul său, Bolojan a subliniat importanța dezvoltării României prin descentralizare și regionalizare, sugerând că o înțelegere între candidații la președinție ar trebui respectată de toți actorii politici. Este de remarcat că Bolojan însuși a fost nominalizat pentru funcția de premier atât de reprezentanți ai PNL, cât și de cei ai USR și chiar de candidatul independent Mircea Geoană.
„Dacă vrem să avem un stat eficient, care nu-și risipește resursele, dacă dorim să avem o țară de încredere și reguli bune, dacă dorim ca dezvoltarea să însemne și creștere economică pentru cât mai mulți români, prin muncă și prin antreprenoriat, PNL, cu toate slăbiciunile lui, poate să facă aceste lucruri”, a adăugat Bolojan.
În încheierea discursului său, liderul liberal a îndemnat la un vot rațional și util: „Vă rog să votați pentru responsabilitate, pentru experiență, pentru bun simț, vă rog să votați rațional și util, Nicolae Ciucă președinte!”