AcasăȘtiriActualitateLudovic Orban îl apără pe Nelu Tătaru în scandalul de corupție

Ludovic Orban îl apără pe Nelu Tătaru în scandalul de corupție

Fostul premier Ludovic Orban a făcut declarații în apărarea lui Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății acuzat de DNA de luare de mită. Orban a afirmat că Tătaru a fost „un ministru foarte harnic și foarte implicat” în perioada mandatului său.

„Nu am avut niciodată niciun semnal legat de faptul că doctorul Tătaru ar fi existat vreo umbră de îndoială asupra corectitudinii lui ca și medic”, a declarat Orban la Palatul Parlamentului.

Președintele Forța Dreptei a menționat că atunci când l-a numit pe Tătaru în funcția de ministru, acesta a trecut prin verificări și nu au existat informații care să pună la îndoială integritatea sa profesională, relatează g4media.ro.

Orban a subliniat că pentru Nelu Tătaru există prezumția de nevinovăție în cazul acuzațiilor DNA. El a precizat că nu mai are legătură cu fostul ministru de când a părăsit PNL.

Reamintim că Nelu Tătaru este acuzat de DNA că ar fi luat mită de la pacienți în 57 de situații, inclusiv ouă și găini. Tătaru neagă acuzațiile, afirmând că nu a condiționat niciodată actul medical.