Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că George Simion nu este agent rus și nu s-a întâlnit cu agenți ai serviciilor de informații rusești, în ciuda interdicției de intrare în Republica Moldova și Ucraina pentru liderul AUR.
„Nu am voie să vă spun aceste motive. Sunt informații date de un alt stat. Am început demersurile să ne dea voie statul respectiv. Ce vă pot spune este ce nu este: nu este agent rus și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, a afirmat Ciolacu.
Conform g4media.ro, premierul a precizat că informațiile au venit prin intermediul Serviciului de Informații Externe, menționând că doar Ucraina a transmis un răspuns în scris, în timp ce „Republica Moldova nu a transmis ceva scris. Au specificat doar că au prelungit interdicția.”
Nicolae Ciucă și Elena Lasconi, candidați la prezidențiale, au susținut că Marcel Ciolacu ar avea o înțelegere cu George Simion pentru a-l ajuta să ajungă în turul doi al alegerilor. Aceștia i-au cerut în repetate rânduri premierului să facă publice informațiile primite de la cele două state despre motivele pentru care Simion nu are acces pe teritoriul lor.
Declarațiile vin în contextul în care cele mai recente sondaje îi plasează pe Marcel Ciolacu și George Simion pe primele două locuri în cursa pentru președinție.