AcasăTendințeSocialMinisterul Justiției pregătește un ghid pentru victimele abuzurilor

Ministerul Justiției pregătește un ghid pentru victimele abuzurilor

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că instituția pe care o conduce va elabora un ghid simplu pentru victimele abuzurilor. Acesta va conține informații despre pașii pe care victimele trebuie să îi urmeze, instituțiile la care pot apela și legislația aplicabilă. Ghidul va fi distribuit în licee și facultăți.

„Încurajez fetele sau băieții să facă sesizări legat de orice abuzator, indiferent de loc, vârstă, statut social sau calitatea lui. Mizeria nu trebuie ascunsă niciodată sub preș. A sesiza o faptă penală înseamnă a salva o altă potențială victimă”, a declarat Gorghiu.

Ministrul a precizat că există deja măsuri pentru protecția victimelor, precum extinderea ordinului de protecție, monitorizarea agresorilor cu brățară electronică și un mecanism de vouchere pentru victimele infracțiunilor, relatează g4media.ro.

Gorghiu consideră că este nevoie de mai multe femei în viața publică pentru a construi politici mai sănătoase pentru întreaga societate. Ea a subliniat că fiecare acțiune pentru protecția victimelor reprezintă un pas înainte și că este nevoie de un efort comun pentru a combate comportamentele abuzive.

Anunțul vine în contextul scandalului de la SNSPA, unde un profesor universitar a fost acuzat de hărțuire sexuală de către mai multe studente.