Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a luat poziție fermă în cazul adolescentului decedat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, criticând comportamentul personalului medical care caută justificări legale pentru a nu acționa în situații critice.
„Această goană după căutarea în cadru legal a situațiilor care te împiedică să faci ceva nu cred că este altceva decât un reflex al lipsei de empatie față de pacienți. Noi avem menirea, nu doar cunoștințele, ci și menirea să îngrijim oamenii și lucrul ăsta trebuie să îl înțeleagă toată lumea”, a declarat Rafila în cadrul unei conferințe de presă organizate cu ocazia concursului de intrare în rezidențiat, relatează g4media.ro.
Ministrul a subliniat că legislația actuală acoperă toate aspectele necesare pentru acordarea îngrijirii medicale și a menționat recent adoptata ordonanță de urgență care întărește obligativitatea acordării asistenței medicale în situații critice. „Nu cred că există motivații legale sau morale atunci când discutăm despre salvarea vieții unui copil. Nu există. Nici legale, nici morale”, a insistat Rafila.
În ceea ce privește posibilele conflicte între medici la Spitalul din Târgu Jiu, ministrul consideră că este o problemă care trebuie să fie în atenția managerilor din toate spitalele: „Lucrul în echipă și coeziunea personalului medical sunt o condiție a prestării unui serviciu medical de bună calitate”.
Ca măsură de îmbunătățire, Rafila propune organizarea unor programe de formare continuă pentru medici, axate pe comunicarea cu pacienții, în colaborare cu universitățile și societățile profesionale. „Sancțiunile nu știu ce efecte au, cred totuși în schimbarea mentalității, în educație. Este un proces și, repet, comportamentele individuale ale multora nu sunt neapărat influențate de cadrul legal”, a concluzionat ministrul.
În urma decesului adolescentului de 16 ani din comuna Scoarța, un medic chirurg și un medic de la Unitatea de Primiri Urgențe au fost amendați cu câte 3.000 de lei de către DSP Gorj, iar Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.