AcasăȘtiriAlegeriMircea Geoană își lansează programul pentru campania prezidențială

Mircea Geoană își lansează programul pentru campania prezidențială

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale, și-a prezentat duminică, 6 octombrie 2024, programul politic intitulat „Angajamentul pentru România: Schimbarea adevărată pentru un deceniu al renașterii naționale”.

În deschiderea evenimentului, Geoană a mulțumit celor aproximativ 500.000 de români care au semnat pentru susținerea candidaturii sale: „Vă suntem profund îndatorați și vă promit că nu o să vă facem de rușine”.

Conform libertatea.ro, fostul secretar general adjunct al NATO a explicat motivele revenirii sale în politică: „Trăim vremuri atât de complicate. Război într-o parte, conflict în sud, tehnologia schimbă toate lucrurile, economia, societatea. Și țara mea, și țara noastră. Avem un sistem de partide politice care a rămas în urma schimbărilor din societate.”

Geoană a criticat sistemul politic actual, considerându-l „o frână în calea dezvoltării țării noastre și un pericol pentru democrația țării noastre”. El și-a exprimat dorința de a schimba România și de a o duce „pe un drum al prosperității, al respectului și al influenței”.

Candidatul independent a promis că va fi „un președinte implicat 100%” și nu „un președinte absent nemotivat de la muncă”, făcând referire indirectă la mandatele anterioare.