Președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat luni la Iași că există o „efervescență mai aparte” în partid privind întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare la București.
„Nu sunt probleme cu niciunul dintre cei care sunt pe liste. Există această competiţie internă, nu doar la Partidul Naţional Liberal, ci în toate partidele. Când se apropie momentul întocmirii şi nominalizării candidaţilor pe liste, este o efervescenţă mai aparte. Rostul nostru este să gestionăm această efervescenţă”, a spus Ciucă.
Conform stiripesurse.ro, acesta a precizat că procedurile de nominalizare se derulează în fiecare filială conform statutului partidului, trecând prin votul biroului județean, al Comitetului Director Județean și al Colegiului Director Județean, iar la final Biroul Politic Național decide.
Despre demisia președintelui PNL Galați, George Stângă, Ciucă a afirmat că nu a reușit să discute cu acesta, dar „dacă şi-a dat demisia, înseamnă că are motive întemeiate”.