AcasăȘtiriActualitatePacientă din Constanța, în stare critică, își găsește salvarea tocmai la Cluj,...

Pacientă din Constanța, în stare critică, își găsește salvarea tocmai la Cluj, într-un spital la standarde de Austria și Germania

Un caz medical dramatic s-a transformat într-o poveste de curaj, inovație și profesionalism medical de cel mai înalt nivel, sub coordonarea Dr. Dorin Golcea, reputat cardiolog intervenționist, cu experiență de peste 16 ani în clinici universitare din Germania.

O pacientă în vârstă de doar 32 de ani, fumătoare și cu diabet zaharat, diagnosticată la Constanța cu ocluzie severă a aortei abdominale sub renale și tromboză extinsă, primise același verdict în mai multe spitale din țară: amputarea ambelor membre inferioare deasupra genunchiului, ca singură „soluție medicală”.

Refuzând să accepte această condamnare, pacienta a căutat alternative – și le-a găsit la Cluj, în cadrul Spitalului Transilvania, unde Dr. Golcea este parte a unei echipe de elită. În urma investigațiilor suplimentare, s-a descoperit o complicație suplimentară: disecție aortică extinsă deasupra arterelor renale, cu înfundare aproape completă a arterelor iliace. Cu alte cuvinte, un caz considerat imposibil de abordat în mod tradițional, cu risc extrem de mare de ruptură aortică și deces.

Și totuși, echipa formată din Dr. Dorin Golcea, Dr. Bogdan Sabiescu ( cardiologi intervenționiști)Dr. Adriana Mocianu (chirurg vascular), specialiști ATI și personalul auxiliar au luat decizia de a merge mai departe. Nu din bravură, ci din convingerea profesională că o viață merită salvată, chiar și atunci când șansele par minime.

Astfel, a fost realizată o intervenție în premieră absolută în România: combinarea tehnicii CERAB (Covered Endovascular Reconstruction of the Aortic Bifurcation) cu tehnica Chimney Grafts, într-o procedură numită ChERAB, care presupune stentarea simultană a aortei, arterelor renale și a arterelor iliace – folosind 7 stenturi de ultimă generație cu structură PTFE (Teflon), într-o construcție complexă tip „sandwich”.

Operația a fost un succes deplin: fără endoleaks, fără complicații postoperatorii, iar intervenția a venit într-un moment critic. Diagnosticul de disecție aortică nedepistat anterior în evaluările de la Constanța și București a fost identificat de Dr. Golcea în urma investigațiilor invazive. În lipsa acestei intervenții rapide și complexe, pacienta nu doar că ar fi suferit amputarea ambelor membre inferioare, ci ar fi fost expusă iminent riscului de ruptură aortică și deces.

„Am gândit totul pentru pacientă, nu pentru imagine, nu pentru siguranța noastră, ci pentru viața ei. Nu ne-am temut de riscuri, de eșec sau de complicații, ne-am bazat pe experiență, pe echipă, pe încredere și am făcut ceea ce trebuia făcut. Asta înseamnă medicină. Glumind puțin, pot spune că acum Germania s-a mutat la Cluj. Dar nu e doar o glumă, Spitalul Transilvania, prin echipa noastră și tehnicile aplicate, a ajuns să facă intervenții despre care, până nu demult, auzeam doar din cazuri din Austria sau Germania. Iar acum, le facem aici. Constant. Cu rezultate, aici.”

Tehnicile utilizate de echipa Golcea–Sabiescu la Spitalul Transilvania din Cluj nu sunt doar avansate, ci și extrem de rare în peisajul medical european. Vorbim despre proceduri intervenționale de ultimă generație, pe care le regăsim doar în centre universitare de elită din Germania – și chiar și acolo, nu în toate. Faptul că astfel de intervenții complexe se realizează astăzi la Cluj confirmă nu doar nivelul de pregătire al medicilor români, ci și ascensiunea unei unități medicale private la standarde comparabile cu cele vest-europene.

Cu peste 20.000 de intervenții realizate în cariera sa, Dr. Golcea reușește, alături de echipa sa, să aducă la Cluj nu doar tehnologie de vârf, ci și o mentalitate occidentală: aceea că un pacient nu este o statistică, ci o viață ce merită toate resursele pentru a fi salvată.

Un exemplu pentru medicina. O lecție despre curaj, colaborare și speranță.