Într-o țară în care salariul minim abia ține pasul cu facturile, politica românească strălucește mai ceva ca artificiile de Revelion la Nuba. Ultimele dezvăluiri despre finanțarea PSD în anul electoral 2024 ne arată că atunci când vine vorba de bani pentru afișe, bannere și autostrăzi de promisiuni, nu există criză. Ba dimpotrivă: lumea bună vine cu sacii de bani, numai să iasă treaba.
Pe lista sponsorilor de top găsim un spectacol de personaje:
- Patronii de la Nuba, clubul unde șampania curge în valuri și prețul unei mese te-ar ține liniștit o lună la întreținere;
- Mihaela Neagu, supranumită „regina contractelor cu statul”, că deh, cine știe să prindă banii publici știe să-i și redirecționeze unde trebuie;
- Patronii FCSB și CFR Cluj, pentru care terenul politic pare să fie la fel de interesant ca cel de fotbal, poate chiar mai profitabil;
- Și, deliciul absolut, un maseur care a declarat nonșalant că banii donați provin din „masaje erotice”. Dacă asta nu e diversificare de surse, nu știm ce mai e!
Într-un astfel de context, ce mai rămâne de spus? Că politica e despre idei? Hai să fim serioși.Azi, politica în România e despre cine aduce bănuțul și cât de discret poate să o facă. Sloganurile? Poveste de adormit alegătorii. Adevărata campanie se joacă între VIP Room-ul de la Nuba, sălile de licitații publice și cabinetele discrete ale maseurilor deveniți oameni de afaceri de succes.
Retoric vorbind: Dacă PSD câștigă campania cu banii veniți din petreceri de lux și masaje „cu final fericit”, oare cine va câștiga România după alegeri? Cetățenii care stau la coadă la supermarket să-și cumpere ulei la ofertă sau sponsorii care au turnat milioane în conturile de campanie?
Și o altă întrebare, la fel de importantă: De unde atâta generozitate bruscă? Din iubirea sinceră pentru doctrina social-democrată sau din vreo licitație viitoare, bine garnisită?
Poate că nu mai e nevoie să ne întrebăm de ce nu vin investițiile străine în România. Când vezi cum se finanțează democrația la noi, singura investiție sigură pare să fie în șampanie, reclame electorale și, evident, un masaj financiar discret pentru cine trebuie.
În concluzie, în România, nu doar că fiecare vot contează, dar fiecare sponsor contează și mai mult. Iar cine plătește muzica, știm cu toții, alege și melodia.