Raluca Turcan, ministrul Culturii, a reacționat pe Facebook la anunțul PSD privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei:
„Felicitări colegilor de guvernare de la PSD pentru faptul că au înțeles, în sfârșit, după ani de împotrivire, că neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei este o măsură fezabilă și necesară!”
Ministrul afirmă că PNL a susținut această măsură încă din 2022:
„Observ că, în sfârșit, au ajuns la concluzia că, inițiativa mea și a colegilor din PNL, de a susține neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei, trebuie „IMEDIAT” pusă în aplicare. Mă bucur că, în sfârșit, se implementează, după ce inclusiv ieri a fost anunțată pe lista inițiativelor legislative ale PNL în sesiunea parlamentară, pentru Camera Deputatilor. Mai bine mai târziu decât niciodată.”
Turcan susține că PSD s-a opus anterior acestei măsuri:
„Vă prezint câteva dovezi care demonstrează că noi, Partidul Național Liberal, am promovat încă din 2022 neimpozitarea pensiilor sub 3000 de lei, chiar în perioada în care comunicatori de seamă ai PSD, ba chiar ministrul PSD al Muncii din acea vreme, îi induceau în eroare pe seniori, spunând că majorarea pragului ar duce, de fapt, la o impozitare progresivă.”
În încheiere, ministrul reiterează că propunerea aparține PNL:
„Ce bine că, până la urmă, ideile PNL au fost preluate deși, așa cum spuneam și în 2022, bugetul de stat dispunea încă de atunci de fondurile necesare pentru neimpozitarea pensiilor mai mici de 3000 lei, ceea ce înseamnă, în fapt, o creștere a acestor pensii.”