Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan a solicitat o creștere de 30 de milioane de euro a bugetului alocat Parchetului European (EPPO), condus de Laura-Codruța Kövesi, pentru anul 2025.
Conform g4media.ro, Mureșan a depus un amendament în acest sens la proiectul de buget al Uniunii Europene, argumentând necesitatea de a asigura o utilizare corectă a fondurilor europene:
„Avem la dispoziție, în acesta perioadă, cea mai mare sumă de bani pe care Uniunea Europeană ne-a pus-o la dispoziție vreodată pentru investiții și reforme. Ca atare, trebuie să ne asigurăm că banii aceștia sunt bine utilizați și nu sunt risipiți, nu sunt fraudați. De aceea, trebuie să oferim suficiente resurse Parchetului European de a investiga și de a sancționa orice posibile nereguli.”
Bugetul UE pentru 2025 urmează să fie negociat între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană, cu obiectivul de a fi adoptat până la finalul anului curent.